Iubirea ta ruptă din iad

Te va durea. Și nu puțin. Nu te-a durut ieri, nu te doare azi și nici mâine. Te va durea cum nu ți-ai imaginat vreodată că poate să doară absența unui om. Absența iubirii lui. Va veni o zi în care liniștea ta se va prăbuși sub greutatea adevărului, iar atunci mă vei căuta. Nu din curiozitate, nu din orgoliu, nu pentru că te vei simți singur, ci dintr-o disperare pe care nimeni nu va mai putea să ți-o aline. O durere care nu vine la momentul potrivit, evident, ci neanunțată, pe neașteptate. O durere înțepătoare. Crudă, acră și amară, atunci când, de disperare, nu vei mai ști ce să faci cu ea. Mă vei căuta atunci când vei înțelege, în sfârșit, că singurul om care ți-a vrut binele fără să aștepte nimic în schimb am fost eu. Că singura care te-a iubit din proprie voință, fără obligații, fără interese, fără jumătăți de măsură, am fost eu. Eu, care te-am ales chiar și atunci când mi-ar fi fost mai ușor să plec. Atunci când nici tu nu te-ai fi ales pe tine. Eu, care ți-am văzut sufletul dincolo de toate greșelile tale și am rămas chiar și atunci când tu nu mai știai ce să faci cu iubirea mea. Și cel mai tare te va durea când vei căuta în alți oameni ceea ce ai avut în mine și vei descoperi că nu orice mână întinsă vrea să te salveze, nu orice inimă care te primește te și iubește și nu orice om care îți spune că te iubește ar fi dispus să sufere pentru binele tău. Atunci vei înțelege că eu nu am fost doar o femeie care te-a iubit. Am fost omul care ți-ar fi vrut binele chiar și cu prețul propriei fericiri. Iar iubirea asta nu se întâlnește la fiecare colț de viață. Nu se găsește la comandă, nu se înlocuiește cu alt chip și nu se întoarce doar pentru că, într-un târziu, ai realizat ce ai pierdut. Și vei întâlni alte femei, vei trăi alte povești, vei auzi alte promisiuni. Dar, într-o zi, într-un gest, într-o privire sau într-o tăcere, îți vei aminti de mine. De felul în care ne iubeam. De tot ce aș fi făcut pentru tine. De tot ce am iertat. De tot ce am îndurat. De toate dățile în care mi-am înghițit propriile lacrimi doar ca să nu-ți fie ție mai greu. Și atunci nu te va durea doar că m-ai pierdut. Te va durea că m-ai avut și n-ai știut ce aveai. Iar când vei întinde mâna spre mine, poate că vei descoperi că femeia care te-ar fi ales de o mie de ori nu mai este acolo să te aleagă nici măcar o dată. Pentru că există iubiri care iartă, iubiri care așteaptă și iubiri care se întorc. Dar există și iubiri care, după ce au fost zdrobite de prea multe ori, învață să plece fără să se mai uite înapoi. Iar eu mă tem că abia atunci, când nu mă vei mai putea găsi, vei înțelege cât de rar ai fost iubit. Și că iubirea pe care ai pierdut-o în mine nu era una pe care viața ți-o datora. Era una pe care ai avut, dintre cei puțini, norocul s-o întâlnești. O singură dată. Dacă te vei gândi sau îți vei aminti vreodată de mine, ține minte doar un singur lucru: Încă nu-i târziu. Să nu te pierzi pe tine iubindu-i pe alții care nu te iubesc din proprie voință. Doar fă diferența. Cei care te iubesc fără să aibă de ales te vor iubi indiferent cine ai fi sau ce ai face, până în ultima lor zi. Dar iubirea adevărată înseamnă să fii ales. Ia-o ca pe o lecție. Ultima mea dovadă de iubire este ca, din dragostea mea pentru tine, să renunț la noi. La tot ce am fost și la tot ce am fi putut trăi. Din dragoste, doar din iubire pură, renunț la noi pentru tine și pentru fericirea ta. Doar așa am putut să te las. You have one life. Live it with the only pure and real love, only for and with the one and only person you love. Durerea o port și eu. E mai dureros să fii nevoit să pleci și să renunți iubind decât să fii lăsat.