Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Time-out

1 min lectură·
Mediu
Copii,
astăzi vom învăța să batem cuie
luați ciocanul
încercați întâi cu păpușa asta de porțelan
da
așa e bine
coșul de gunoi e în colț.
Hei, tu, cel cu părul de iarbă
ești nou pe aici
se vede după cum ții ciocanul
pentru tine time-out
mâine
vei începe cu prima lecție din abecedar
și vei învăța să pui botniță
greierilor.
Ai grijă să nu lipsești
la trei absențe
ajungi pe raftul
de-acolo.
Voi, ceilalți, continuați
practica e totul
vedeți raftul acela
fiecare poate lua ce dorește
da
statuia
motanul care toarce
dovleacul uriaș
și omul, mai ales omul care vrea să vă ia ciocanul
ca să vă învețe
altceva.
002.454
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
110
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Anca Vieru. “Time-out.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anca-vieru/poezie/14012442/time-out

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.