oameni-oglinda

L-a privit zambind, cu ochii ei mari si vesnic intrebatori, fara insa sa rosteasca un cuvant. Orice intrebare ii venea in minte, isi gasea repede raspuns doar printr-o simpla privire catre celalalt. O dorinta ivita fara stie isi gasi implinirea pe buzele ei calde si intredeschise catre visare. Imbratisarea ii cuprinse bratele, trupul si chipul, imbratisarea era a ei...si o simtea cu bratele lui. A ras zglobiu, a ras usor, a ras pe sub sprancene, a ras mijind ochiii, a ras clatinadu-si capul..a ras, caci nu putea rosti cuvinte. Ce rost ar mai fi avut ?! Se stiau prea bine... Dintr-o data au devenit seriosi. Au inceput sa vorbeasca. Iar vorbele cadeau greu. Isi ocoleau privirile. Mergeau cu pasi gravi. Se astepta un raspuns. Se iubeau?! Sau doar se potriveau la suprapunerea imaginilor lor pe imaginea apei din fantana?! Au trecut nopti fara stele, zile fara roua... In sufletele lor nu mai era liniste, ci doar o dorinta nestapanita de a-l revedea pe celalalt. Se uitasera prea curand. Si le era dor de a se vedea. S-au reintalnit intr-o seara tarziu...acum aveau raspunsul la toate intrebarile. Se iubeau. Unul nu putea trai decat proiectat in celalalt.