Poezie
Un altfel de psalm
2 min lectură·
Mediu
Mă înec în fericire.
Tu, Meduză, m-ai privit în ochi
Și mi-ai uscat corpul imperfect
Și el s-a fisurat
Și eu am putut ieși prin crăpături;
Ca un fluture ce-și lasa gogoașa
Când a sosit vremea lui
Eu zbor spre tine...
Eu sunt aerul care-ți hrăneste celulele avide,
Eu sunt melodia care-ți invită la dans firele de păr,
Eu sunt urechea în timpanul căreia inima ta se izbește violent ca-ntr-o tobă!
Prin venele tale curge sufletul meu
Ca lungul Styx, până-n adâncurile nepermise celor vii...
Lasă-mă să zgârii cu unghia peretele conștiinței tale!
Lasă-mă să te devorez în aluatul meu, ca un șarpe constrinctor ce sunt...
Nu te mai zbate atâta.
Curând toate se vor fi terminat.
Ori crezi că țărâna mea poate să închidă în ea la nesfârșit suflarea Lui?
Oare noi acum existăm?
Nu, nu-i deloc absurd să mă întreb.
Cândva, universul care mi te-a dat
(pe mine ție și pe tine mie)
Ne va sorbi printr-o gaură neagră gândurile dezintegrate.
Așa că nu mă trezi, te implor.
Sărută-mă mai bine- cu toți atomii tăi.
Simfonia vibrațiilor noastre poate va stoarce o lacrimă pe obrazul Lui rece...
Știm că ai grijă de mielușeii Tăi ca să ai ce taia de Paște.
Dar tot Te iubim.
004.088
0