Poezie
Mărturisire târzie
1 min lectură·
Mediu
Sărut pământul și te chem
De dincolo de acest taram,
Cenușa-n urnă o blestem
Si-ntreg sufletu-mi batran!
Sărut și piatra de hotar
Rămasă rece-n urma ta,
Lipesc frânturi de felinar
Să-mi lumineze negura.
Iubesc pământul ce ne ține
Imbrățișati peste abis,
Iubesc uitarea ce reține
Frumusețea acestui vis.
E plânsul visului dintâi
Și rana rece a tristeții,
Dorința ca să mai rămâi
Urmată de sărutul morții!
Târzie-i clipa în care așez
Pe altarul dragostei de tine,
Mărturisirea că eu păstrez
Visurile tale,strânse-n mine.
011124
0
Și săruta-mi marea,
Aprinde focul in bătrâna vatră!
Sărută-mi gândul, dar mai bine
Sărută-mă pe mine!
Să-mi încălzești ființa toată.
Iubești pământul?
Vei iubi și vântul...
Iubești uitarea?
O lacrimă a incoltit
Din trupul visului rănit,
Ti-arată calea.
Și limba ceasului tăcut
I-oprită-n loc, în timpul mut,
Iar visul ce-am topit in tine
Poartă-l măcar, din când in când...la mine.