A
anatier
Verificat@anatier
anatier@priest.com
„adu-mi gandurile la tine !”
SUNT ZBOR SAU CLIPA, INGER ORI ZAMISLIRE ?!
strofa 1. = sunt zbor
Sunt zbor
intre clipele
ce zamislesc
ingeri !
daca citesti invers merge si asa:
strofa 2. = sunt clipa
Ingeri zamislesc !
Ce clipa
intre zborul lor
sunt !
strofa 3. = sunt inger
sunt inger
intre clipele
ce zamislesc
zboruri !
strofa 4. = sunt zamislire
Port zborul
clipelor dintre ingeri,
pentru ca sunt
zamislire !
Dar cel mai sigur aceasta poezie curge simplu asa:
Sunt zbor
intre clipele
ce zamislesc
ingeri !
Ingeri zamislesc. . .
Ce clipa
intre zborul lor
sunt !
Sunt inger
intre clipele
ce zamislesc
zboruri !
Port zborul
clipelor dintre ingeri,
pentru ca sunt
zamislire !
strofa 1. = sunt zbor
Sunt zbor
intre clipele
ce zamislesc
ingeri !
daca citesti invers merge si asa:
strofa 2. = sunt clipa
Ingeri zamislesc !
Ce clipa
intre zborul lor
sunt !
strofa 3. = sunt inger
sunt inger
intre clipele
ce zamislesc
zboruri !
strofa 4. = sunt zamislire
Port zborul
clipelor dintre ingeri,
pentru ca sunt
zamislire !
Dar cel mai sigur aceasta poezie curge simplu asa:
Sunt zbor
intre clipele
ce zamislesc
ingeri !
Ingeri zamislesc. . .
Ce clipa
intre zborul lor
sunt !
Sunt inger
intre clipele
ce zamislesc
zboruri !
Port zborul
clipelor dintre ingeri,
pentru ca sunt
zamislire !
Pe textul:
„Zbor" de pop romeo
0 suflu
ContextFARA CUVINTE
(prelucrare holografica dupa variantele alb/negru si color)
Imi simt inca pieptul de lacrimi, dar sufletu-mi zambeste! Manac floricele si rad si plang si-astept sfarsitul unui film care nu mai incepe. Mi-e teama! Totusi astept cu parul plecat pe umarul omului de langa mine, zambind. Inima mea de dor plange lacrimi palpaind ca un colt de lumina, peste rasete stinse, pierite ce gonesc in fundal. De undeva de sus, tare de sus, picura flori ca-ntr-un spot de lumina si eu curg spre tine, dar tu nu ma auzi. Tu crezi ca e un film prost, un film pe care l-ai mai vazut, fara sa intelegi ca suntem chiar noi protagonistii. Ma uit la tine de pe umarul tau si-ti vad doar fruntea aplecata spre mine. Lumina ne desparte si cu ea presara o mie de sunete aglomerate de-odata spre noi intr-un iures. Ma doare iuresul asta care-mi sfarteca inima si-mi lasa pe buze numai cuvinte pecetluite. Incerc un strigat spre tine, dar tu ma auzi de aiurea si vrei sa pleci sa ma cauti.
Ma doare cuplit locul acela in care am strans amintiri despre tine si lacrimi. Imi dezvelesc sufletul sa vad, sa ma uit spre locul durerii mele, dar tu crezi ca-ti spun ca intr-un film prost: \"loveste-ma!\" fara sa stii ca deja ma doare. Imprejur se facuse intuneric. Deasupra chipului meu spotul de lumina pierea si el in palpairi molcome. Eram leganata de umarul tau si tu aveai fruntea plecata spre gandurile tale mancand floricele si lacrimi de-ale mele. Credeam ca esti acolo, dar cautandu-ti ochii am inteles ca-n locul tau, tot acest film, statuse un strain ?! Si-am intrebat de tine: \"era aici un om, iubitul meu?\" Strainul mi-a raspuns: \"nu, nici n-a fost vreodata!\" Prin spatele meu din susul cerului si pana in adancul inimii mele, scartaia parasita o usa abia agatata, abia tinandu-se. Pe sub ea am vazut pasii tai plecand, calcaiele tale intorcandu-se de la mine peste inima mea zdrobita de dor dupa tine. Ma durea iarasi locul acela in care stii ca se adunasera toate lacrimile neplanse si absenta atingerii tale si te-am strigat, dar tu mi-ai spus: \"ma duc sa te caut!\"
Peste cuvintele noastre ningeau ghiocei, era atat de tarziu, inoptase si pasii tai frematau acest tarziu al noptii in urma-mi! Te pierdusem deja! Dar stiam ca undeva, dincolo de hotarele lumii usa ce cazuse intre noi se va fi facut punte spre tine in canionul dintre inima mea si-a ta, cand filmul se va fi sfarsit doar pentru noi, pentru ca sa ne lase singuri intr-un univers de lacrimi si floricele pe care vesnic sa ni le-mpartim leganti umar pe umar. Atuci cuvintele nu vor mai fi fost, nici noapte si nici zi, pentru ca singuri vom fi lasat fluturii din noi sa zboare spre acolo sus, sus, ca sa vedem cum si noi si flururii si floricelele noastre se vor preface intr-un spot de lumina cazand peste sufletele altora si altora ca noi, peste alti copii care sa se intrebe mirati: \"oare, n-am mai vazut filmul asta?! Da, asta care incepe cu spotul de lumina?!
Imprejur, raul inimii noastre ce cadea spre cer cu stelute de flori pierise si el. Ramasese doar cantecul, un cantec risipit spre tarie. Filmul incepea dinnou, repetandu-se iarasi si iarasi la nesfarsit pana cand cerul se umplu de lumina si se aprinse cu stralucirea lui dincolo de hotarele oricarei inimi.
Timpul era pecetluit, incremenit. Adormisem cu buzele rostind incet, asemenea lui, cuvinte pecetluite. Si nu stiau sa ne-asculte suspinul soaptei, decat aceia care aveau peste crestetul lor sufletul luminii noastre fara cuvinte . . . !
(alte solutii \"spatiale\" la arhivate@yahoo.com Intrebati de un tip care umbla nebun, cu picioarele goale, prin cer.)
(prelucrare holografica dupa variantele alb/negru si color)
Imi simt inca pieptul de lacrimi, dar sufletu-mi zambeste! Manac floricele si rad si plang si-astept sfarsitul unui film care nu mai incepe. Mi-e teama! Totusi astept cu parul plecat pe umarul omului de langa mine, zambind. Inima mea de dor plange lacrimi palpaind ca un colt de lumina, peste rasete stinse, pierite ce gonesc in fundal. De undeva de sus, tare de sus, picura flori ca-ntr-un spot de lumina si eu curg spre tine, dar tu nu ma auzi. Tu crezi ca e un film prost, un film pe care l-ai mai vazut, fara sa intelegi ca suntem chiar noi protagonistii. Ma uit la tine de pe umarul tau si-ti vad doar fruntea aplecata spre mine. Lumina ne desparte si cu ea presara o mie de sunete aglomerate de-odata spre noi intr-un iures. Ma doare iuresul asta care-mi sfarteca inima si-mi lasa pe buze numai cuvinte pecetluite. Incerc un strigat spre tine, dar tu ma auzi de aiurea si vrei sa pleci sa ma cauti.
Ma doare cuplit locul acela in care am strans amintiri despre tine si lacrimi. Imi dezvelesc sufletul sa vad, sa ma uit spre locul durerii mele, dar tu crezi ca-ti spun ca intr-un film prost: \"loveste-ma!\" fara sa stii ca deja ma doare. Imprejur se facuse intuneric. Deasupra chipului meu spotul de lumina pierea si el in palpairi molcome. Eram leganata de umarul tau si tu aveai fruntea plecata spre gandurile tale mancand floricele si lacrimi de-ale mele. Credeam ca esti acolo, dar cautandu-ti ochii am inteles ca-n locul tau, tot acest film, statuse un strain ?! Si-am intrebat de tine: \"era aici un om, iubitul meu?\" Strainul mi-a raspuns: \"nu, nici n-a fost vreodata!\" Prin spatele meu din susul cerului si pana in adancul inimii mele, scartaia parasita o usa abia agatata, abia tinandu-se. Pe sub ea am vazut pasii tai plecand, calcaiele tale intorcandu-se de la mine peste inima mea zdrobita de dor dupa tine. Ma durea iarasi locul acela in care stii ca se adunasera toate lacrimile neplanse si absenta atingerii tale si te-am strigat, dar tu mi-ai spus: \"ma duc sa te caut!\"
Peste cuvintele noastre ningeau ghiocei, era atat de tarziu, inoptase si pasii tai frematau acest tarziu al noptii in urma-mi! Te pierdusem deja! Dar stiam ca undeva, dincolo de hotarele lumii usa ce cazuse intre noi se va fi facut punte spre tine in canionul dintre inima mea si-a ta, cand filmul se va fi sfarsit doar pentru noi, pentru ca sa ne lase singuri intr-un univers de lacrimi si floricele pe care vesnic sa ni le-mpartim leganti umar pe umar. Atuci cuvintele nu vor mai fi fost, nici noapte si nici zi, pentru ca singuri vom fi lasat fluturii din noi sa zboare spre acolo sus, sus, ca sa vedem cum si noi si flururii si floricelele noastre se vor preface intr-un spot de lumina cazand peste sufletele altora si altora ca noi, peste alti copii care sa se intrebe mirati: \"oare, n-am mai vazut filmul asta?! Da, asta care incepe cu spotul de lumina?!
Imprejur, raul inimii noastre ce cadea spre cer cu stelute de flori pierise si el. Ramasese doar cantecul, un cantec risipit spre tarie. Filmul incepea dinnou, repetandu-se iarasi si iarasi la nesfarsit pana cand cerul se umplu de lumina si se aprinse cu stralucirea lui dincolo de hotarele oricarei inimi.
Timpul era pecetluit, incremenit. Adormisem cu buzele rostind incet, asemenea lui, cuvinte pecetluite. Si nu stiau sa ne-asculte suspinul soaptei, decat aceia care aveau peste crestetul lor sufletul luminii noastre fara cuvinte . . . !
(alte solutii \"spatiale\" la arhivate@yahoo.com Intrebati de un tip care umbla nebun, cu picioarele goale, prin cer.)
Pe textul:
„fara cuvinte" de Anne Marie Oprea
0 suflu
Context