Compartimentul de tren

COMPARTIMENTUL DE TREN Glasul roților de tren, acel „țac-țac” etern, însoțea călătorii spre Craiova, orașul care ne amintește de cățelușa olteanului, ce-nsoțește căruța și, mai nou, de primărița Olguța... Compartimentul era ocupat în proporție de sută la sută, deși în el se aflau doar opt călători, pe opt scaune. Nici vorbă de sută...La geam, unul din călători privea apatic, îngândurat, cum se perindau fugitiv prin fața lui, copaci, case, lanuri, văi și vâlcele și toate rămâneau în urmă. Gândi, înciudat: „Așa-i în țara noastră! Toate rămân în urmă...” Călătorul de care facem vorbire (scriere) este un cunoscut epigramist, fabulist și haiku-ist din Constanța și-n acel moment era turist spre Oltenia, la un festival de umor. Numele lui, Dan Viorel Norea. Chiar încerca, pe telefonul mobil, să scrie o epigramă legată de eveniment...Tema fiind „Senectute” încropi o primă variantă: SENECTUTE!? E radioasă străbunica noastră, / Căci străbunicul nostru cu scleroză, / A încurcat pastila lui cea roză / Cu cea a bunicuțului, albastră.” Mulțumit de reușită, se gândi că, poate-poate, o lua vreun premiu la festival...„Dar, dacă o să fiu criticat c-am atacat vârsta când omul începe să uite, să piardă șirul vorbelor, altfel spus, nedorita boală, datorită căreia viața nu mai e roză și care se cheamă...scleroză?” Apoi, cum e omul creator de umor, repede se răzgândi, dat fiind că acolo se va întâlni cu mulți bătrânei, epigrama fiind genul predilect al vârstei a treia. Mai compuse încă trei epigrame, apoi adormi, cu gândul la trofee, la câte o femeie, la faptul că scrierile sale vor stârni hazul și că oltenii îi vor flutura, în gară, prazul... „Asta e, mă leg de uitare, dar, cum spune poetul...și uitarea e scrisă-n legile-omenești!” Trenul se opri, compartimentul se goli, doar într-un colț rămase, stingheră, o haină, agățată într-un cui. Haina cui? Era haina lui Dan Norea...Că și uitarea... Ananie GAGNIUC