Pomul copt și omul bun

OMUL COPT ȘI POMUL BUN Geaba-mi merge pana la scris, dacă nu știu să fac o pană la mașină! Ieri mergeam pe minunata și fascinanta autostradă Strâmbeni –Prăvălita, cu mai puțin de 40 de km la oră, deși nu erau restricții de viteză, iar drumul era ca-n palmă: brăzdat, cu crăpături, bătături, plin de zbârcituri și denivelări, cu mormane de gropane, o mândrie pentru întreaga Românie! Traseul, dac-ar fi vorbit, s-ar fi tânguit: „Sunt prost de dau în gropi!” La un moment dat, am accelerat. O groapă, cam de înălțimea lui Boc, mi-a dislocat umărul din stânga și proteza din gură. În dreapta, soției i s-a declanșat dispozitivul oral de foc automat și scos flăcări. Din spate, soacră-mea m-a jignit: “Poetule! Scriitoraș de doi bani!” Trei lucruri mă enervează la ea: tot ce face, tot ce zice și că stă la noi! Cum să le fac să tacă? Era ca și cum ai încerca să bați un cui în perete, cu un burete... A venit, după nici trei ore, un echipaj de la Poliția rutieră care, paradoxal, m-a recunoscut. „Aaa, ha, ha, dumneata ești! Cunoscutul intrepret…inpertet…interpret și marele scriitor de satiră și umor Ananie Gagniuc! Ce onoare! Vrei să te scoatem din șanț, nu? Ia mai zi-o p-aia cu polițistul, care era așa de prost, că și-au dat și colegii lui seama!…Chiar azi ne-a citit șeful (că noi, mai puțin) din biografia lu’ mata, în care scriai că-n clasa a doua, când ai făcut primele bastonașe, taică-tu a zis “Băiete, gata cu școala, poți să te faci polițist!” Apoi m-au îndemnat să mai scriu o poezie șugubeață, până revin ei, că au o urgență, cu două mașini străine, pline de blonde, care s-au dat pe spate… Stau și acum, la margine de drum, pomul copt și omul bun. Și invers… Și jur să nu mai scriu nici un vers!