pentru cei tristi

Mă scol dimineața cu fața umflată de la atâta plâns, plâns din cauză că te-am visat ca atunci, atunci...demult, când cu adevarat plângeam și mă rugai să n-o mai fac...căci nu-ți plăcea...dar nu, eu tot așa, urmam un ciclu bine definit al tristeții. Eram ca un copil caruia i s-au furat jucăriile pe plajă, sau ca un bătrân care stia că nu o va mai duce mult timp de atunci înainte, din cauza singurătății...Caci mulți oameni de asta se duc devreme, de singurătate...pentru că nimănui nu le mai pasă de ei, de acei...de cei care plâng...