Poezie
durere
1 min lectură·
Mediu
Suferindă tristețe simt
în străfundul
ființei mele.
Profunzimea amărăciunii
e dureros de acră,
aproape amară
și totuși dulce...
Plâng.
Plâng cu lacrimi
dureros de mari,
aproape inexistente
și totuși care se văd.
Mă întind pe jos
în întunericul neștiinței,
care face excepție
de la regulă,
pentru că la capătul
acestui întuneric
nu există nici
cea mai plăpândă
sursă de lumină.
Și mă-nec...Asta fac
mereu,la final.
Mă-nec de prea
multă lumină...
Mă sting de prea
mult întuneric...
Și-apoi o iau
de la-nceput:iar,
iar și iar!...
033.441
0
NR