egoism uman

Tu plângi, plângi, plângi... Eu mă simt vinovată. Nu fac nimic să te opresc; poate sunt prea egoistă, dar lacrimile tale... În lacrimile tale sunt eu... Pe obraz îți alunecă, lin, o lacrimă. Pentru o secundă îmi văd chipul reflectat în ea, apoi totul dispare. Se întunecă. E un haos... Apoi tu iar plângi. În lacrimile tale sunt tot eu. Mă simt ciudat... Nu pot gândi. De fiecare dată când plângi, mă întrerupi. Și lacrimile tale sunt tot mai dese... Nu mă lași să sufăr. Nu mă lași să găsesc o soluție. Tu vrei doar să plângi. Să mă salvezi. Îți dai lacrimile, sentimentele, sufletul pentru mine. Simt asta. Din păcate, eu sunt prea imatură și prea egoistă pentru viața asta... Și te las să plângi.