Ana-Maria Iacob

Ucide-mi iluzia Caci voi pastra surasul infinitului dintra azi si ieri. Gusta-mi sangele izbucnit din ochiul zdrobit al constiintei, Neaga ca esti o jucarie a vietii in timp ce cortina

Hai sa ne jucam cu cuvintele, Sa le ascundem și sa uitam de ele. Sa le-mbatam cu noi înțelesuri, Să ne prefacem că suntem maeștri în arta înfrumusețării cuvântului, Să rupem fiecare

Argumentează ca știi sa trăiești in cincisprezece rânduri de iubire. Utilizează cuvinte desacralizate Si pătează coala de hârtie cu păcat. Exersează! Pictează-ti in cuvinte interiorul.

Mi-s prostituate singuratatile virginale ale sufletului mi-s rupte aripile iluziilor mi s-a descompus inima in mii de particule ale singuratatii. mi-e trupul cenusa si sufletul mare s-a

Îmi sunt ochii prea triști de amintiri, mi-s genele grele de somnul etern. Mult prea gol mi-e interiorul, Secat de seva poeziei, Dematerializat de cuvânt. Leșuri de silabe zac in forma

Îmi arde sufletul în mii de versuri Și gândul se scufundă între strofe Condeiul mă pictează în cuvinte. … îmi sângerează aripa de înger în balta de mir. … e primăvara poeziei mele e

Daca Eul mi s-ar topi in transparenta realității As ucide ultimul vers pentru a retrăi durerea de a mă pierde in mine. mi-e greu sa zbor când aripile-mi sunt rupte, mi-e greu sa scriu când eu

Isi picura timpul secundele in spuma valurilor poeziei; Se topeste cuvantul in versuri. E anotimpul cand sufletul isi desface petalele, inimoasa traire gasindu-si ecoul in interiorul