Ana Constantinescu

Nebuloase-n culori ce dansează, Totu-i lumina și soare. Geometria și forma dispar pentru mine Îmi rămâne ideea.

Când la picioarele tale s-a asezat prima lacrimă, când ai simțit prima oară fiorul din inima mea. Te-ai gândit o secundă că eu sunt așa? Că am și defecte că nu pot umbla, că nu pot să zbor

trandafirul uscat din camera mea e un dar de logodnă l-am primit când aveam trei dinți și o măsea îmi promitea acadele pe viață

Am sufletul ud Plin de gânduri, De chin. L-am mai stors De tot ce e rău Dar se umple din nou, Nu e cale să-l țin Mai uscat, mai ferit. Doar trăind, Îl expun către Ploaie și frig. Și se

Numele meu nu contează, de fapt, Eu nici nu exist, există doar El. Cât despre mine, pot spune că m-am născut al doi-lea și resimt asta la fiecare răsuflare în care trebuie să stau în umbra fratelui