ana andone

Relief confuz Cu instabile Dune sentimentale În bătaia vânturilor Ce suflă întotdeauna Dinspre ceilalți. Din când în când, Pe culmi, Se formează piramide De trăiri efemere, Semn

În bătaia vântului... Între degetele mâinii tale... Și nisipul poate fi o stare de conștiință Ca și necuvântul Ca și neplânsul... Nisipul din clepsidră nu face dune Doar fața timpului rămâne

Să treci peste... mări, țări,păduri încercări mereu dincolo tărâmul celălalt către celălalt și toate cele peste care nu poți trece cum ar fi pielea vrerea înstrăinarea...

picură-n lotus lumină lichidă deschisă inima cere tulburat oceanul acesta de tăcere strigă-n cercuri ecouri se aude bătaia inimii mele la marginile cerului și picură lumina lichidă în lotus

Din clipele grele Picură stele În visele mele Și vorbele rele Se-nșiră mărgele; Și picură stele Pe genele mele. Și șoapte de vânt Le-nchid în cuvânt; Am umbre de gând Pe sufletul

Mama mea MOTTO:\" Și-n lume sunt mereu mai mulți copii/Parinți tot mai puțini din zi in zi.\" Am iubit-o pe mama întotdeauna. Uitandu-mă in urmă peste timp îmi dau seama că altfel mi-am iubit

Fericirea e ca baloanele colorate pe care le vinde la bâlci vânzătorul ambulant. Cu ultimul bănuț mi-am cumpărat porția de fericire și am legat-o de încheietura mâinii stângi de teamă să

Aveam o gaură-n suflet prin care mi se scurgea durerea direct în stomac...Ca să mă nască, mama a împușcat țipătul unei păsări. Reușesc să exist netrăind... Uneori îmi duc sufletul la remaiat.

Îmi place să cred că îmi sunt suficienta... Cu truda mi-am clădit suficiența in juru-mi ca o sferă... Mi-am tapetat exteriorul cu țepi si mărăcini ca nimeni sa nu-mi alunge fluturii albaștri

Dintr-o clepsidră bolnavă curge pustiul între noi, câte o secundă obosită mai oftează la răstimpuri anemic vânt ... corabia-i de plumb. pustiul acesta e-n mine

corăbii de gânduri în curgeri de suflet în față e marea și-n spate un munte rămas undeva pe drumul acesta secat de timp

Cu fiecare gând împleteam cu tine clipe rotunde ca niște perle suspendate într-un timp fără viitor, clipe de bucurie transparentă din care ieșeau prin toți porii trăiri luminoase ce-și

în povestea în care am fost scrisă caii albi au copitele mute urme mustind de tăceri umplu câmpul dus întors între turnuri... și eu, eu scriu poveste în poveste

Se scutură parcă cerul de alb Și ninge mărunt aromă de flori , Sufletul tot se îmbraca în dalb, Adânc în mine răsună viori. E primavară în jur și în mine Înflorește sfios un mic copăcel, Și

Þi-s ochii ca un cer Atât de albaștri? mă întrebi râzând Atât de adânci ,zic în timp ce urmăresc un nor din înaltul căruia mi se pare că pot vedea mai bine în explorările mele văile și

Afară se face dragoste de ei,de doi,de noi, până și aerul îmbrățișează lumina sărutându-se în particule mici. Exersez respirația prelungă cu speranța că vreodată se va face dragoste și

Data viitoare când ne vom îndrăgosti,iubite, să ne potrivim ceasurile și pașii în așa fel încât iubirea mea să o poată privi în ochi pe a ta din adâncimea aceleiași secunde. Când vom măsura

Chinuim cuvintele în războaiele noastre, Le mutilam adesea în timp ce ne mirăm că ne șchioapătă sufletul.

Cu timpul am învățat să te privesc mai dintr-o parte... astfel încât foarte clar să-ți văd doar umbra. Nu știu de ce mi se pare că în umbră se văd detalii pe care lumina le estompează cu

Mă doreai in alb si negru,pe când eu iți dăruiam gri-ul meu strălucind a curcubeu... Mie mi s-au stins licuricii,iar gri-ul a devenit negru. Tu mă vrei acum gri si eu nu știu cum să -i redau

Cerul albastru, Tu si eu. Doar trepte pe scară... Lacul plin de nuferi Cuprinde cerul. Pe lujer eu mă înalț Câmpul pustiu miroase A iarbă verde. Și eu am chef de viață Cântec

Eram atât de înstrăinată încât am murit din dor de mine însămi atunci când mă iubeam cel mai mult și mă aveam pe mine, în mine...

Din seva lor florile prepară un elixir parfumat cu care îmblânzesc fluturi, apoi îi dresează să danseze step în cercurile colorate, ridicând norii de praf auriu cu care să -și pudreze