Poezie
Apocalipsa
1 min lectură·
Mediu
Apocalipsa
Copacii sufla aer rece
Pietrele arunca sange,
Viata in fuga trece,
Cerul striga si plange.
Marea scuipa orice samanta ii vine
Ce se scrurge in pacat
Regretand nasterea lumii de ura pline,
Cu imaginatii culte pe care le-au inventat.
Pasarile zboara spre paradisul neimplinit
Cautand miraje vii si intunecate
Stropite de minciuni pline de venin
Intoarse impotriva spiritelor moarte.
Bestiile urla si scuipa sperante
Asteptand ca sufletul sa moara
Alaturandu-se cerurilor blestemate
Iar cu credinta pe veci sa adoarma.
Totul incepe sa dispara in nimic
Transformandu-se numai in praf
Arse de dureri ucigatoare
Si aruncate, adanc spre Iad.
Rarind drumul libertatii inselatoare
A ramas totul pustiu
Vantul sufla doar tristete
Norii se roaga pentru un cer viu.
Luna dispare in mistere
Purtandu-si cu ea blestematul fiu.
A murit si s-a stins speranta
Pamantul se inchina cerului,
Sadic sfasiat pe viata
Vindecandu-se de ranile chinului
034708
0
DI