O confirmare

De ce ar conta?! Poate, doar ca fapt in sine.Insa nimic nu s-ar schimba. Sau pentru detinerea unei informatii in plus...si nici macar nu ar fi una noua, ar fi doar o expunere cu cateva puncte irelevante atunci si importante in momentul de fata. Si daca ai detine informatia asta, ce ai face cu ea? Ar fi utila? Productiva? Constructiva? Pentru tine? Neah! Pentru mine? Nu ar rezolva nimic. Imi pare rau! As fi vrut ceva mai simplu, fara atatea ziduri de escaladat, fara atatea \"lipsuri\". Dar e un gol mare. Ma simt ca un sofer ce asteapta in fata unei bariere sa vina un tren de mult trecut pe acolo, prin halta aia, sau un tren...inexistent, nici macar asta nu stiu, eu doar vad bariera. Nu mai stiu nimic, decat ca e un gol mare. Un vid. Imi pare rau ca nu imi sta in putere, ca nu depinde de mine, ca zarurile le detii tu, ca nu stiu daca le-ai si aruncat deja, sau daca au fost prea insignifiante pentru a mai fi pastrate . Stiu ca, in general, nu am cerut dovezi or argumente, insa uneori nu mai tine de incredere, nu poti sa crezi pur si simplu doar fiindca stii ca minciuna nu isi poate face loc acolo. Esti sigur de ceva, dar astepti o confirmare.(Amuzant! Cat de stiintific imi suna cuvantul \"confirmare\" acum!) pentru ca ai nevoie de ea, pentru ca, la naiba, esti om si daca astepti mai mult decat e necesar si tot nu ai acea confirmare, incepi a nu mai fi sigur de ceea ce parea candva un teren solid, fertil. Apar gropi, mai mult sau mai putin reale, multe speculative, multe imaginate de o minte deja mult prea confuza. Gropi. Azi una, maine alta, ba mai apare si cate o gaura in cer. Si gropile astea se unesc si dispare totul. Nu mai ai sub picioare un pamant solid... De ce erai sigur candva, ii negi acum pana si posibilitatea de a fi existat. Poate de vina e doar firea neincrezatoare, pesimista, negativa a omului, sau nevoia de dovezi tangibile a individului, sau dorinta de siguranta a copilului din noi.