„,,Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,/cu aripi crescute înlăuntru,/care bat plutind, planând,/într-un aer mai curat - care e gândul!" (N. Stănescu-,,Laudă omului")”
Pe bluza ta au înflorit florile.
Zâmbetul, nu.
Pe pantofii tăi iradiază culorile.
Pe fața ta, nu.
Într-o zi, ai luat toate primăverile
și le-ai amestecat în hainele tale.
În altă zi, ai cules
Visezi s-alergi prin văi prelungi,
să pipăi zbârcituri de nuci,
fierbând în oală, cu bulbuci,
o urmă a clipelor de-atunci.
Să furi cercei cireșilor,
să bați calea ciupercilor,
cântând prohodul
Sunt doar o inimă.
Mă mai frâng
sub tălpile dorului,
mă mai clatin
în bătaia gândului,
mai încălzesc
pereții omului.
Sunt o inimă curgătoare,
purtată din timpuri de nenăscare,
un cuib de apă
Scroll, scroll, scroll -
sute, mii, milioane de pagini
în pieptul tău
a crescut
o inimă de tinichea
în care
ticăie
sute de emoticoane,
note
pe cartonul unui
Le simți atârnând greu de
ramurile gândului
Până ce mâna nevăzută se întinde,
storcându-le nectarul —
forma rămâne atârnată, ușoară,
ca un puf desprins din aripa
unui pui ce exersează
Pune un gând pe acest taler —
un gând voi pune eu.
Ochi în ochi,
vom privi tăcuți
dansul descentrat al balanței.
Îi vom asculta scârțăitul fad,
ca o oftare mută între două lumi,
și
Turnați tot rogvaiv-ul în acest potir.
Îl voi sorbi până la ultimul strop —
apoi vă voi mulțumi
și voi pleca în lume
să-mi împrăștii culorile.
Fericiți vor fi cei pe care îi va
Mi-am scris visurile pe nisip,
am sperat că apa le va întări forma,
dar, trădătoarea, a ales să măture literele
ca pe niște firimituri de prisos.
Privesc particulele fine
și realizez că valul
Cerul își deschide ochiul roșu-alene,
nemișcarea lumii o contemplă-uimit;
Aruncă o geană prin perdeaua rară:
mii de ochi privesc ochiul arhetip.
Globuri translucide culcă firul
Simt miros de sarmale, bunico,
cu varză acră și aromă
de cimbrișor de câmp.
Degetele tale-acum se încarnează,
înfășând dibace
în cearceaf verzui
miezul ce se strânge și se compactează
sub
Copacul descărnat își contemplă coroana:
pare că rădăcinile i-au crescut în sus;
Întinde ghearele răsfirate
spre cerul de-un albastru dus,
dorindu-și să soarbă ultima suflare
ce pâlpâie-n
Ia și tu niște stropi căzuți
din cascada asta de cuvinte,
poate o bucată de rouă;
construiește un discurs dichisit,
dacă pui o ghirlandă la gâtul formei,
miezul chiar nu contează.
Cuvântul e
Porți în tine memoria primordială.
Nu te poți rupe de dureri, de pietre,
de rugi, de răstigniri,
de natura întipărită grav în inima
a zeci de generații care s-au succedat,
care se vor
Omuleț din gheme
Ghem de lumină, cu privire lină,
ai pătruns în lume ca să răspândești
suflare divină,
bucurie plină.(1)
Ghem de bucurie, privire zglobie,
Tăcere spartă:
Salut! Ce mai faci? Cum îți mai e?
Cuvinte irosite, rostogolite de-a dura,
cuvinte fără scop,
niște oase aruncate
unui câine flămând...
cuvinte goale,
ce zdrăngănesc în
Octombrie
Galben de speranță,
rază-ncălzitoare,
fiecare frunză zâmbește sub soare.
Octombrie — roșu-sângeriu
sau cărămiziu,
îți pătrunde-n suflet,
făcându-l mai viu.
Octombrie verde,
