Poezii

Pleoapele se-ncolăcesc miloase Pe ochii fericiți că au fost dați uitării… Pentru incă o noapte. Și respirația se încăpățânează Să câștige dreptul de a se mai osteni o dată. Repetată, sacadată,

Îi poruncesc minții să plece. “Plec la piață… Doar sunt femeie.” Hoinărește o zi Întreagă. Mi- e dor. Nu mai suport. Nu mai pot Să fiu Singură.

Nu dau doi bani Pe mine Pe tine Pe noi Nu- i am. Toată- mi averea sunt eu. Îți pot da buzele mele Schimonosite într- un zâmbet Care se vrea senzual. Mărturisesc: