Poezie
Lumanarea
1 min lectură·
Mediu
Mergeam,
cu soarele pe crestet
pe strazile late
si asfaltate
ale orasului meu
printre calatori
care de multi ani
nu se mai cunosc
unul pe celalalt;
mergeam
tinand in maini,
ziua,
in amiaza mare
o lumanare
aprinsa.
Trecatorii
prea ocupati
cu treburile lor cotidiene
de oameni seriosi
nu vedeau cum picura,
rar, pe trotuar
stropi de ceara
fierbinte;
cand stropii din lumanare
umplusera strada cea mare
si ciotul incepea sa ma arda
m-a vazut o fata schioapa
si putin mioapa
ce statea intr-un balcon
la soare si mi-a aruncat,
razand,
un semn de intrebare:
-Ce faci, in amiaza mare,
cu un ciot de lumanare?
-Nimic, i-am raspuns...
cautam un OM!
012861
0
as adauga o morala la textul tau: \"nu vei gasi un om cu un reflector de la farul de pe tarmul marii iar tu il cauti cu o lumanare\"