Alina Cusen

Măngâie-mi irisul cu-n strop de durere, sărută-mi aripa c-o secundă de dor. Încă mai știi, încă mai poți s-alungi evaporarea.... De ce te-ascunzi sub pași de umbră, de ce te minți sub

Nu mă cunoști? Sunt Lorelei,fata cu părul în vânt și sufletu-n cer. M-am ridicat din mocirlă și zâmbete, m-am născut din mâini sfinte și lacrimi.... Acum,iubesc

Același foșnet vechi de mătase nouă - eu; aceeași perdea oțelită a distanței incolore - tu; același văl de tafta al tăcerii - noi. Mă întreb când va ajunge ecoul gri al iubirii mele să

Deci, acesta e adevărul.... și cât de mult aș vrea să nu fie! Am implorat tăcută zborul uitat pe aripi de ploaie cerească; doar tu puteai să mi-o faci dar. Însă rănile chinuite de

Dincolo de suspinul gândului înălțat de cădere e doar liniștea începutului; dincolo de lacrimile aleilor roase de rugi e doar surâsul neștiut al pleoapei. Mă ghemuiesc ocrotită de ghioceii

Ninge cu pământ. Îmi tremură mâinile pe clapele pianului așteptându-te și nu mă pot opri. Am început ieri, parcă....., deși nu mai știu când va fi clipa aceea căreia i se spune ieri, să simt

Între noi doarme mereu aceeași distanță; tu ești mereu cel de ieri. Te-apropii tăcut să-mi aduci ofranda tăinuită a jumătății tale de cer; tu nu știi cât gol a nins peste sărutul