Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Solitudine

Tu

1 min lectură·
Mediu
Singur alergam, când seara
apleca umbrele, adăpostea gândurile,
iar eu mă înverșunam să cred
că odată cu seara vei veni și tu
să-mi spui \"Noapte bună\".
Singur alergam, când ploaia
umezea genele, ascundea plânsul,
iar eu mă înverșunam să cred
că odată cu ploaia vei veni și tu
să ne adăpostim împreună.
Singur alergam, când Tu
mi-ai răsărit în cale, înserată și udă,
iar mâinile mele te-au atins înfrigurate.
Singurătatea mea s-a topit în privirea ta.
Acum alergi alături de mine.
001.682
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
81
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Alina Barzaghideanu. “Solitudine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-barzaghideanu/poezie/68306/solitudine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.