Plaja
Pe nisipul ei fierbinte
Tu pășești cuminte.
Valul te mângâie obraznic
Și tu-l privești…romantic
Te rog și eu neputincios
Amăgindu-mă frumos,
Iubește-mă ca marea,
Confundă-mă…cu
Universul,
Sus e Cerul,
jos Pământul.
Pe unul nu pot să-l ating,
altul incepe
sub tălpile mele.
Între Cer și Pământ
simt că trăiesc totul.
Acolo se află
în fiecare clipă
pentru
Mobilitate
De când am început să merg
am fost nemulţumit.
Mai întâi că nu pot să înnot,
așa, de la sine, ca peștii.
Apoi am vrut să zbor, nefiind chiar o pasăre,
singur, cu propriile
Clepsidra
Privesc firul de praf scurgându-se,
E conform cu legea gravitaţiei.
Alături un ceas numără și el secundele,
Dar sacadat, rotindu-se.
Întorc clepsidra cu susul ȋn jos,
Pentru că
Prizoniera
O albă stea îndrăgostită,
A cerului albastru prea iubită,
Tu ești o singuratică ispită
A stâncilor o prizonieră neobisnuită.
Precum o prea frumoasa fată
Ai vrea să fii de toată
Ia-mă de mână și dansează,
atinge-mă și ai să vezi,
privește-mă și ai să simţi.
Nici nu știi cât e de simplu,
e nevoie de două fiinţe
și-acelea putem fi noi.
Mai punem o doză de
Ignorând trecătorii grăbiți,
cu ochii încremeniți,
se priveau în vitrine,
două celebre manechine.
Păreau de-afară cuplul ideal,
coborâți parcă din ireal,
fără cusături defecte,
în
Vis
Te-aș invita ȋntr-un vis misterios
despre perfecţiune și frumos.
Tu mi-ai zâmbi contagios,
iar eu m-aș pierde miraculos.
Am filosofa despre perfecţiune
și contrastul evident ȋntre
Adolescență
Începutul toamnei
ne-ajunge împreună
și în secret aduce tainei
parfum de frunză brună.
Lumina din privirea
ce taie-n clar de lună,
reaprinde iubirea
și speranțe
Octombrie
Frunze ȋngălbenite zac,
atârnate-n ȋntr-un copac.
Au ȋngălbenit de tot,
Sperând la un antidot.
Frunze ȋngălbenite zac,
resemnate sub copac,
tremurând de frig și vânt…
nu mai
Analiza
Mi-au făcut analizele,
Pentru că sângele
își schimbase culoarea.
Devenise albastru, ca marea.
Mi-au studiat molecule și atomi,
pentru că prin vene îmi curgeau pomi.
N-au înţeles
Ultima
Ultima secundă dintre noi,
Nici n-a apucat să te cunoască
a și murit ca un vis de dimineaţă.
Fără speranţă și regret s-a scurs prin noi,
timpul ei a trecut în extaz și speranţă,
cât a
Ploaia
Ploaia asta căzătoare,
N-are cum să ne-ntristeze,
Câtă vreme un eu și un tu
Respirăm sub ploi de stele
Miliardele de stropi din ele.
Si de-o fi să ne mai scape
Câte-un strop
Pianistul
În seara aceea, mai ţii minte?
am decis să ieșim ȋmpreună.
Arterele poluate ale orașului
ne mai primeau și pe noi
pe lângă motoarele ambalate,
printre cârciumi de vară
Galop
Dați-mi o plajă pe care s-alerg.
Dacă nu vă cer prea mult,
Aș vrea să fie una nesfârșită
Și-o dimineață eternă.
Să alerg pe nisipul fierbinte
Părul prea lung să adie vântul,
Valurile
Ploi
Azi cerul gri plânge și-n noi…
De-atâtea lacrimi din nori
Pare că plângem și noi,
Și pare că nici nu mai știm,
De suntem triști sau ne iubim…
Ploaia asta căzătoare,
N-are cum
Te invit la o cafea
simplă, fără zahăr.
E o dimineaƫă de vară,
pe malul visurilor noastre.
Două șezlonguri răsfăƫate
ne așteaptă retrase la umbră.
Trupurile noastre fierbinƫi
rostesc deja
Promisiune
Am să te iubesc până la ultimul apus,
al unei lumi pierdute-n haos, nesupus.
Am să te iubesc ȋn trei dimensiuni,
cu riscul a multiple explozii de pasiuni.
Am să te iubesc ȋn vis și-n
Promisiune,
Am să te iubesc peste imaginație,
Printre stele, peste Gravitație.
Până la o nouă Glaciațiune, prin alte vieți,
Unde recunosc, mi-ar fi teamă un pic să nu îngheți.
Te voi iubi
Invazie
Am să-ți scriu o poezie,
la o oră din noapte târzie.
Va fi un fel de invazie,
de fluturi și fantezie.
Va fi o poezie cu rime simplificate,
cu doar câteva metofore
Neliniști
Şi totuși ȋntr-o oarecare zi,
un soare blând te va-ncălzi,
iar raze dulci te vor trezi,
ca-n vremurile când eram copii.
Neliniștit de frumuseţea ta,
probabil soarele s-ar
Exercițiu
Dacă ți-ai putea imagina
traiectoria gândului meu,
ca pe o curbă în spațiu,
atunci probabil ai observa
în drumul ei prin infinit,
cum într-un singur punct,
ea se frânge.
De
Acoperă-mi inima
Acoperă-mi inima cu inima ta,
Vibrează timid ȋmpreună cu ea,
Nu-mi spune, alege-ti o stea,
Și-acoperă-ţi inima ta cu a mea.
Acoperă-mi umbra cu umbra ta,
Îmbrăţișează-mă-n
Aș fi vrut să fiu doar punctul,
ce știe précis unde îi e locul,
să admir de acolo Universul,
pentru că eu … sunt ultimul.
Aș fi vrut să fiu eu punctul,
într-o Galaxie de cuvinte,
să fiu