Poezie

Ochii ei, cuști de lei

2 min lectură·20 octombrie 2014

Mediu

Așa precum sărmani desculți privesc spre-acei ce-s încălțați,

Și cum un nimeni, ce-i flâmând, îi are-n gând doar pe-mbuibați...

Așa și eu, secat izvor, dorind să curg ca altădat`,

Vorbeam c-un mal ce sta să cadă... dexplicându-i ce-i... „bărbat”.

Dar el cădea, nu realiza cum c-alta-ar fi menirea sa,

Iar toată treaba cu... „bărbatul”... nici de pe jos n-o pricepea.

Cum ar veni... izvor secat vorbind, ca prostu`, în deșert...

Un fel de surdo-muto-șoaptă... vândută drept mare concert.

Eu... să nasc valul... și ce să vezi... îmi murea-n brațe malul,

Lăsându-mă singur pe lumea asta, doar eu și calul,

Tâ-gâ-dâm... tâ-gâ-dâm... tâ-gâ-dâm... murgul și inima...

Călcând țări în picioare, după tălpi de Rarisima.

„Dar cine-i duduia?!”, se-ntreabă, poate, cititorul.

Zeița-i... căreia orice izvor îi duce dorul!

E de găsit mereu și niciodat`... peste-tot-nicăieri...

Și... oricât i-ai cere... oricât ți-ar da... tu oricum mai ceri...

„Păi totuși, cum dai de dânsa?”, continuă, sigur, ideea...

Eiii, dragii poetului... acu` începe odiseea...

Rarisimă fiind, nu-i de găsit la colț de stradă,

Iar dacă tu n-o vezi pe ea... cum, viață, să te vadă?!

Poate ședea, muza, pe-un colț de stea... pe-o margine de vis...

Poate-i mai șugubeață și face salturi în abis...

Sau poate că tocmai te-a depășit acum pe alee,

Imprimând tot și toate-n jur c-o plutire maree.

Deznodământul... e-n ochii ei, în ochii Rarisimei...

Ce găzduiesc, închiși de pleoape, cu coame-n vânturi niște lei...

De-o privești adânc pe zeiță, să vezi pân` la demiurgi,

La cuști dă drumu` și atunci... secat izvor începi să curgi...

P:)

002.028

Alin Farcas. “Ochii ei, cuști de lei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alin-farcas/poezie/14058249/ochii-ei-custi-de-lei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.