Poezie
Azorel
1 min lectură·
Mediu
Se cam uita chiorâș ograda
La dânsul... și nu-i prea plăcea;
Simțea că-l cam așteaptă strada
Și-un șut în fund... s-ajungă-n ea.
Cu burta plină de mâncare
Și-o lene premium, ce-l căznea,
Se ridică în trei picioare...
C-al patrulea încă dormea.
"- Ziceați că nu îs bun de pază?!
`Poi, om trăi și om vedea!"
Lătră cățelul, cu emfază,
Crezându-se dulău sadea.
"- Ziceam că umbră faci degeaba!"
Răspunse curtea, într-un glas.
"- Doar mânci și bei, asta ți-e treaba...
Iar noi ne dăm de-al morții ceas!
Că-n fiecare noapte neagră
Ne calcă urși și lupi și vulpi,
Zburdând, la liber, prin ogradă;
Iar tu-ți legi lanțu`... te disculpi!"
"- Acest aspect va să se schimbe!"
Zise, deodată, cățeluș,
Lăsând un puric să se plimbe
Prin blana lui moale, de pluș.
Se puse-n centrul bătăturii,
Cu coada sus și nări în vânt;
Căci luna își trasa contururi,
Iar soare se-ascundea-n pământ.
"În noaptea asta stau la pândă!
Le-arăt io lor de ce-s în stare!
De-ar fi măcar o noapte blândă...
N-or scoborî jivini la vale..."
...
Urla cocoș, privind la ouă:
"- Cu-cu-ri-gu, vai cloșca mea!!!"
Că se născuse ziua nouă,
Iar Azorel... cam sforăia!
P:)
002362
0