Poezii

Atins de al farmecului dor La miezul nopții trecute, Plâng… și durerea-mi frânge Speranța gândurilor mute. Întristare-adâncă-n suflet Vânt puternic suflă-n gând Eu culeg a lumii sfadă Vorbe

Sub pufoase aripi de vânt răbojite în umerii dealurilor, plăpânda corolă a spicelor pare să tremure de lumină. Stabilitatea clipei se rupe sub adiere de Crini, iar pe firmament se constată o

Rouă de maci balsam divin, sfioase maici cântă un suspin... Pe tronul din Cer un freamăt lin, soarbe din Eter mireasmă de Crin...

M-a ajuns vremea când simt că nu mai am nimic, m-a ajuns vremea când simt că nu mai am ani, luni săptămâni nici zile, ore, minute și nici măcar secunde, m-a ajuns vremea când simt, că nu mă

Vine un timp, pentru toți când nu ne mai rămân decât amintirile... vine un timp când în toate cele ce sunt, cele ce cad și cele ce se mai ridică nu este decât tăcere. Vine un timp, pentru

Miercuri dimineața, ai trimis la mine să-mi spună cum se joacă jocul acesta, pe care nu l-am jucat niciodată. N-am știut regulile, n-am avut încotro și-a trebuit să mă îndemn la joc, fără

Acum e momentul să-nceapă construcția castelului cu crini pe jos. Previziune de toamnă pe un început de îngeri, atât de puțin spus și atât de târziu că tremură cerul într-un vârtej

Aș vrea, să prind de mână eternitatea și să-i agăț umerii pe cruce. Să-i bat piroane în inima mea și să mă bucur de ea- seara...

Sunt ferecate porțile la vamă și-i atât de multă lume încât nu știu cum să vă spun. Ei vin în șir, negri și verzi și bat la fereastra ovală, din spatele perdelei, un înger, călare pe-un

Ca un mac străpuns de fluturi de desfaci, plăpând-o! Săruturile tale au nume scrise cu litere ale alfabetului Braille iar, prin ochii tăi curg apele Styxului. Nereide, doar tu și eu vom

Iubire, pasăre de noapte, naiadă, cu solzii de argint, îngropată până la brâu într-un rai pierdut în catifea, nu-ți cer decât o lacrimă să topească zăpada mea de patimă. Sub ochii

Sunt eu, cel ce scriu, Ca o frunză galbenă de toamnă Cu cuvinte mai desfrânate ca un soldat venit din război. Sunt eu, nebănuitul, povârniș de dor, cu foaia mea mai albă ca o curvă bolnavă,

îmi mângâiai fruntea cu palmele tale și-mi ascundeai că, frunzele toate cad, că, pur și simplu, a venit toamna. îmi mângâiai sufletul cu cuvintele tale, și-mi ascundeai durerea pașilor

moarte – nimeni nu mi-a spus nimic despre tine despre ce-ai de gând să faci . moarte – eu nu te urăsc nu te înjur , nu te blestem dar nici nu pot spune că-mi placi . moarte tu ai fost

în fiecare dimineață, de atunci, la fereastra mea răsare soarele. cu obrajii mari, roșii, rotund și vesel,îi vorbesc și mă mângâie, în fiecare dimineață de atunci, la fereastra

Lâng-o apă care curge într-o noapte ca o umbră, o fecioară despletită, cu păr bogat blond ca surâsul Soarelui de-amiază, își spală sânii în formă de pară c-o bucată de lună... în mână, ca-ntr-o

ia-mi trupul, Doamne, pentru o vreme să rămân doar suflet și atât, să călătoresc în vadul veșniciei alături de celelalte suflete, să plâng cu ele de tristețe și să mă bucur, totodată, de