…Calc prin mal si ma gandesc ca Apa poate fi o stare de spirit…
… ma regasesc in fiecare fir de nisip si ma intreb :
“… Oare a-si putea sa intru in lumea ta…?
sau
aerul din jurul tau e
… Am primit o palmă pe obraz și mă întreb pentru a nu știu câta oară
Cine Sunt ?
De fapt mi s-a spus că m-am născut mort,
că nimic din ceea ce „ar trebui” să fac nu-mi va sta în puteri,
că
Simt din ce în ce mai tare detașarea pe care ar trebui să o am pentru
momentele de plăcere,
o ultimă platformă instabilă.
…toți fluturii din lume îmi vor mulțumi pentru atitudinea de
... căci dragostea și vinul sunt complementare,
nu se pot lipsi una de alta.
poate mai grav
amândouă au culoarea Sângelui.
Degetele tale iau forma unui vas adânc
în care se pot ascunde cu
… continuam parcă să merg fără sens,
învârtindu-mă întrun cerc abandonat de alții,
numai cu gândul că odată și odată,
am să pot să părăsesc orice speranță,
și eliberat de inactivitate,
să
6
Mi-au spus că ai să pleci mânată de strălucirea drumului,
neîmplinită de propria dorință de aruncare de pe stânci în Alb.
M-au mințit că ai să te întorci,
conștientă că dorințele cele mai
3
…Precum cele care te cheamă la viață, te imbie cu nelămurirea lor oarbă,
nălucirile, caii, scările…
Clepsidra pe care o am in brațe am găsit-o in spatele ușilor inchise,
cu zambetul
în momentul stingerii anilor mei,
în imaginația bolnavă a urmașilor,
voi marșălui prin apartamente imense,
legate de camere cu șanțuri de liberă destrabălare și liberă trecere.
În clipele
ieri,
într-o stație de metrou părăsită,
am zărit o fantomă superbă care din grabă,
sau,
din nesupunere,
nu urmărea nici un tren
cursele destinului se abat arareori
1
…aproape de raiul nevăzut,
cântând din trompete ruginite …
… cercurile meridianelor
se strâng în jurul unor parcuri imaginare.
… peste toate,
iarba necălcată,
cu rouă în vârf de