Poezie
Vanitas vanitatum
1 min lectură·
Mediu
Stai câteodata
impietrit si nu stii
Ce-i cu tine.
Ai vrea ceva nedefinit
Sa spui
intregii lumi.
Dar vorbele-s mormânt
sI nu le poti trezi
Din visare.
Stai si-ti inchipui
Ca toate drumurile
si s-au inchis
Cu drugi de fier
si lanturi
Grele
Fara sa te mai poti plimba
Agale pe ele.
Vrei sa o iei de la inceput
Trecutul sa-l ignori
Prezentul gri
Sa-l transformi
in dulce viitor.
Vrei sa schimbi lumea,
Sa nu mai fie
Asa cum este,
Ci asa cum
Va fi.
Vezi peste tot non-sens
si crezi ca tu
Din el
Nu faci parte.
Dar nu-ti inchipui,
Sarmana fiinta
De pulbere
Ca-n lumea asta
Nu e nimic
Decât
Zadarnicie.
Zadarnicie-i totul,
Ce vezi acum
si ce-ai sa vezi
Mereu.
Te gândesti de ce
Un lucru este asa cum este
Dar nu
Realizezi
Ca totul nu e de fapt
Decât un vis,
Care de-i cosmar sau nu
Se va sfârsi oricum.
sI ce va mai conta
Atunci
Ca tu n-ai reusit
Sa faci ceva
Pe lume.
Sau ca ai devenit
Personalitate abstracta
Ce ramâne
in trecut
Fiindca moare
in viitor.
Si atunci, nu-i fara sens
Sa te gândesti
Ce vei face
Mâine?
013.060
0