Poezii

O lungă noapte cade tristă-n depărtare Prin plopii ce au obosit demult să spere, Pierzându-se în seceta istovitoare Se-așterne-n colbul unor vise efemere…

Visez în seara tristă, fără lună, La malul unei mări învolburate, Simțind cum inima-mi milenii bate, Și stoluri mari, plutind pe cer, se-adună. Te-aștept s-apari din marea

Revăd, trecând prin amintirea rece, In taina grea, a clipelor de seară, Doi ochi vrăjiți, nerabdători s-apară, Si-asupra mea, privirea să-și aplece. Te-aștept stingher, în seara fără

In tainicele clipe, cântându-și dansul sorții, Privirea-mi se răstoarnă, în ceruri reflectată, Din zbucium, vise, taine, din tot ce-a fost odată Rămâne doar destinul, arzând în umbra morții.

Pretind că trăiesc, pășind printre încremenite vise. Iți descopăr ochii răniți de prezența mea. Sufletul tău, oglindindu-și tăcerea în lacrimile mele, moare tăcut, încetul cu încetul… Mă

In noapte-aceasta-n care viața pare, O grea lumină nevăzută-n ape, Răsare-n unduirea nopții-n mare, Destinul greu, ce mi te-adus aproape. Si-n așteptarea tainicelor clipe, Ce trec, plecând, în

In simfonia ultimelor șoapte, Pășești ușor, prin negura tăcerii, Cutreieri prin zăpezi deșarte, Ecou amar al tainei primăverii... Plutești felin, ascuns, ca o himeră, Lăsând în urmă-ți vise și

Coboară-n palma mea, uitată, Mireasă albă a tăcerii, Deșteaptă-mi chipul de-altădată, Robit de taina primăverii. Dezgroapă, răsărind din valuri, Intr-o cerească rugăciune Neînțelesele-ți

Atunci când cade-ncet amurgul, Stingher, al zilelor de iarnă Si fulgii-ncep ușor să cearnă, In taină, te-nsoțesc cu gândul. Te-așteaptă toți în prag de seară, Contesă mică din poveste, Iar

Coboară seara, inutilă, Iar gându-mi zboară-ades, departe, Ca să vegheze trist, în noapte, La somnul tău, a mea copilă... Și vine, răsărind din neguri, Un prinț uitat, din altă lume, Pe