Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Lumi paralele

1 min lectură·
Mediu
În fiecare zi
am văzut aceleași obiecte în jurul meu.
Pixul de plastic nu valora pentru mine mai mult de doi lei,
iar foile de hârtie,
pe cât de albe, pe atât de lipsite de sens.
Am trăit într-o lume plată, seacă,
în care lucrurile nu îmi păreau altceva
decât ceea ce au fost proiectate să fie.
Vedeam doar imaginea lor comună, banală.
Până astăzi
nu am putut să găsesc prieteni în sfera necuvântătoare.
Acum
s-a creat o lume nouă ca în basmele din copilărie
și am înțeles că
bucăți de miracol se află peste tot în jurul nostru.
Chiar dacă ochii nu le văd
și mintea nu poate să le cuprindă,
ne ating inimile
atunci când suntem pregătiți să le primim.
002.828
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
122
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandru Popa. “Lumi paralele .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-popa-0022585/poezie/13979577/lumi-paralele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.