Poezie

Noi și eu...

1 min lectură·24 aprilie 2010

Mediu

Un înger stă și mă veghează,

Păzindu-mi sufletul de muritor,

Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?

Poate chiar eu-s al lumii trădător...

În spațiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,

Acel veșnic înger care mă veghează...

Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...

Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...

Un om atât... și stelele de m-ar iubi,

N-aș putea să mângâi orizonturi calde,

Eu doar atât, un muritor...

Aștept lumina care vine de departe...

Pe țărmul unei lumi, într-un univers absurd,

Trăim atât de încărcați cu suflete goi...

Destine ferecate cu lanțuri de patos, stinse la amurg,

Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat și se numesc eroi...

Oare ce sunt eu intr-un univers absurd,

Mă simt ca o făclie stinsă la amurg...

Un suflet de bogat sărman...

Așa sunt eu, un muritor...

... o viață între sacru și profan.

001.586

Alexandru-Nicolae Handuc. “Noi și eu....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-nicolae-handuc/poezie/13938141/noi-si-eu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.