scrisoare

când mă mușcă dorul de tine, dau o fugă la agafton, e acolo un deal, de unde începe nemărginirea, e locul unde te-ai nascut. împletesc un nor de-o stea și-ți scriu numele cu cerneala roșie. mă întorc la cai, le cânt imnul speranței și-mi dau bice. cred că nu-ți pasă ce știu de vecinii de bloc, și sunt sigură că ai vrea să știi dacă îmi amintesc \"ce fel de cerneală ai tu în călimara ta\". ai ochi de pădure, ba verzi ba lemnoși, dar întotdeauna albaștri, ai mâinile lungi, mă ajungi la fiecare inceput de an, să-ți reânoiești pecetea, arăți ca un ocean crescut dintr-un munte cu rădăcina în cer. mă întreabă luna cum ai încăput într-un om și eu îi răspund - așa. într-o zi mi-ai spus o poveste cu un prinț rebel care a dezmembrat catedrale pe o banca din lemn în parcul moghioroș. altădată, m-ai confundat cu natalița și m-ai strigat dulcineea. știam unde bați, vrei sa-mi scoți cuiul din palma cu sunete rostite în scris. în povestea ta mosneagul a spus- daca vrei să-mi treaca mana, taie-mi capul. medicul n-a stat pe ganduri și, bine că n-am aflat sfârșitul. când mai coci plăcinte, lasă-mă să bag și eu mâna în aluat, a strigat fetița obraznică de pe grăunțe. ultima poveste de care-mi mai amintesc, că nici nu-i poveste. uite așa am început cu dor și nu mai șfarșesc,dacă citești toată scrisoarea, data viitoare eu prind. hai, scrie și tu un rând, sau vino la mine. te-aștept în gara de vest, nu-ți fă griji. chiar dacă port baston alb, încă văd bine. niciodată nu te-am sărutat ca azi.