Poezie
Arborele
1 min lectură·
Mediu
Schelet uman chircit sub frunze
Cu un singur ochi
Ca o scorbură
Prin care mă privește
Si prin care eu pot privi
Înăuntru...
La umbra lui îmi las trunchiul
Obosit sub carne
Odihnindu-se...
Toamna se hrănește din frunze
Păsări scurmă în carne
Căutându-ne?
Curând cine va mai ști
Că ne ascundeam cândva
Unul
În altul...
013874
0
Este emotionata relatia de ajutor reciproc dinte copac si om care devine o contopire a celor doua suflete. Copacul este pentru el un sprijin si un adapost iar invers omul constitue o identitate. Poezia ii arata in agonie pe cei doi reusind sa evidentieze cu gravitate durerea si spaima procovocate de trecerea timpul si destinul nepotrivnic.
O poezie mai presus de cuvinte ci o expunere de sentimente, superb surprinse.
Bravo!