Alexandru Corneliu ENEA

Ziua de ieri se ține cu dinții de un gand al meu. Ca o năpârcă, tiptil, se apropia tristețea, dar tu ai prins-o și ai aruncat-o departe de azi, apoi ne-am sărutat vorbele împăcate. Ne-am

PRIVIREA Eu ți-am ales privirea să mă certe, sau să mă ierte, să mă mângâie, sau, cândva, să mă uite și nu a fost o loterie, ci o întâmplare, când tu mi-ai ales privirea.

Pe obrazul cui - lacrimile tale ? Pe sufletul cui - versurile tale ? Pe amintirea cui - visele tale ? Ca-ntru-un ierbar eu le adun ca flori uscate de la tine, rare și încă parfumate cu

Gloata s-a organizat în batalioane de ignoranță amorfă cu motor flatulent de ultimă generație abulică, educată în urletele democrației, marș tropăit spre urne de vot în aplauzele

Când ne-am întâlnit prima oară, eram fiecare câte o aripă a aceluiași înger, închipuit dintr-o voință divină. Am fost și două note muzicale cântate de el, eu re și tu mi, până am coborât

Se pare că trupul meu e furios că nu l-am păstrat adolescent. Imagine ridicolă de omidă cu aripi de fluture, sau de alfabet doar cu primele litere ! Mi-am cam rezolvat toate

Am rădăcini de salcâm, de tei și de brad Crescute în alcătuirea trunchiului meu Să adăpostesc iluziile unui mușuroi De mărunțișuri primare inconștiente Devotate, fidele și nesătule De

În fiecare zi, norul tău argintiu este tot mai sus. Norul meu, cenușiu, sub umbra ta, coboară lin, încărcat cu aripi desperecheate, polen de spini și cenușa păcatelor, adunate din visele

Fii atent când mergi pe apa gândurilor tale, În larg, departe de malul realității, Valuri stresante te pot trimite spre abisul tristeții Printre mortăciuni de vise și cadavre de

Se pierde câmpul meu magnetic, Ca luna te îndepărtezi treptat de mine, Te-atrage altceva mult mai puternic, Sau libertatea-n spațiu îți convine !? Stârnești în mine fluxuri și refluxuri, Tsunami

Sunt tot mai aproape de mine, încep să îmi recunosc trecutul lăsat de izbeliște în azilul uitării, și tandru caut orizontul să știu unde îmi va zbura umbra scăpata din lesa mea. Bănuiesc

Tot aștept la bariera dintre zi și dintre noapte, când de-o parte, când de alta printre zgomote și șoapte, spațiul să se facă timp, timpul să mă ia cu el - ghid născut cu

Fecioara nopții toarce fire de întuneric, Fecioara zilei toarce fire de lumină Și amândouă împletesc haine de umbre Pentru sărăcia lumii. Feciorul nopții însămânțează stele, Feciorul

SINCERITATEA Te-ai ascuns sinceritate, frumoasă și firavă, în spatele adevărului iar el, pietrificat și rece, te visează goală și te dorește. Sfinții arborilor și-au mutat rădăcinile în

Pe carnea unui copac, bine preparată, se vor tatua versurile mele să înlocuiască viața lui tăiată cu viața mea trăită, energii risipite în alchimia trecerii din rădăcini pierdute în

S-a corcit binele cu răul, minciuna cu adevărul, frumosul cu urâtul și s-a născut democrația să poată supraviețui beția ipocriziei în frăție în grupuri ucigașe de elite prin vot secret plătit

RUGÃMINȚI Nu-mi speria liniștea care tocmai s-a spânzurat de armonia stelelor de mai! Nu-i tăia funia răsucită de reproșuri din firele speranței! Încă se mai zbate discret în ritmul

Dacă toate vorbele și cântecele în materie s-ar transforma, câți vor mai spune bolovani, sau apă otrăvită, sau smoală și câți vor încerca să curețe prin rugăciuni curate mizeriile adunate

A sunat trompeta soarelui și noaptea s-a făcut țăndări. Un ciob mi-a rănit credința, m-am pansat cu aparentă nepăsare ca să nu mai sufăr de îndoială, pentru că sunt vaccinat cu

Încet și crispat, rostogolesc orele spre capătul zilei, când, sătul de timp, aud stelele cum troznesc de frig, derviși rotitori în frenetic extaz. Rătăcesc stingher prin mausoleul

M-am camuflat în om să mitraliez cu privirea pacea din jurul meu. Descendent al vânătorilor de frumos, uimit de grandoarea percepției, nu găsesc armonia cuvintelor în banduliera

ANUNȚ Am încercat și eu să copiez la examenul despre mine și m-a prins viața, așa că sunt corijent la fericire și iar trebuie să revin, după ce voi învăța cum să copiez fără să fiu