Poezie

Chiștoc

1 min lectură·20 august 2017

Mediu

Se pierde câmpul meu magnetic,

Ca luna te îndepărtezi treptat de mine,

Te-atrage altceva mult mai puternic,

Sau libertatea-n spațiu îți convine !?

Stârnești în mine fluxuri și refluxuri,

Tsunami mă lovesc în miez de noapte

Când nu mai ești cu mine la apusuri

Și-s singur sprijinit pe coate.

Cu ochii-nchiși mă plimbă-n vis tristețea,

Cerșesc speranțe zilei care vine,

Începe să mă doară bătrânețea

Și-n rugăciuni mă-nchin printre suspine.

Plămânii îmi sunt sacii cu otravă

Și gândurile mi le înnegresc,

Țigările și-nalță fumu-n slavă,

Refuz în mine să mă mai privesc.

Știam, simțeam că vine adevărul

Să mi te ia cândva și e normal,

Bătrânul pom își pierde mărul

Frumos și copt, dorit de alții, fruct banal.

La orizont sunt la crepuscul

Răsar, apun, nu mai contează,

Mai ard un pic ca punct minuscul

Chiștoc de viață care mai visează.

001.190

Alexandru Corneliu ENEA. “Chiștoc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14111925/chistoc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.