Alexandru Corneliu ENEA

Va fi bine! M-a încurajat răul când mi-a părăsit gândul care te dorea. Am rămas singur să aștept binele și el cred că mi-a pierdut adresa. Sigur nu m-a mințit răul, pentru că ne știm de

ADAM ȘI EVA Într-o arcă rătăcind prin univers s-au trezit de foame Cain și Abel. Adam și Eva i-au hrănit, le-au spus basmul despre Terra, supratehnologie,

Ferește-te de porcul în cizme din piele de bou, cu labele în buzunarele puterii și rânjetul bălos risipit pe sticlă, mereu în opoziție cu oricine îi arată drumul spre grajdul

-Repetă după mine: -Râmele sunt mai folositoare decât oamenii! -Am repetat, dar nu aleg viața de râmă. -Totuși, sunt oameni cu viață de râmă, pentru că și râmele au Dumnezeul lor. -Eu am și

SOMN UȘOR Mă-ntind ca un motan sătul pe sufletul tău cald și moale, îmi înfing tandru ghearele și zgârâi ușor, ești prada mea, ești hrana mea. Stau la pândă și-ți vânez

Îmi cresc arborele vieții prin lumea smintită, crescut între drumuri de asfalt și piatră, rădăcina-n conducte, coroana asuprită de ziduri și gaz de motoare, mirosuri de șatră; lumin-am din cărți

Au venit ca un roi, au intrat în mine, hrănite de liniștea înserării, pline de energie și puse pe șotii, grămadă de cuvinte dansând în idei, unele înverșunate, altele prea sobre, căteva

Am întins mâinile spre cer și te-ai așezat ca o porumbiță fără cuib între palmele mele. De unde veneai? De ce ai venit? Ne-am împerecheat privirile, ne-am dăruit ritmurile de viață, ne-am

De o vreme, mi-am cam neglijat orele și zilele care au trecut pe la mine și ele au plecat de unde au venit. Nu am fost nepoliticos cu ele, dar stau grămadă la ușa vieții mele, dau buzna

Din icrele trecutului, prezentul a ieșit pe mal să-mi adulmece viitorul. Harpiile timpului! Dincolo de izvor, stânca așteaptă momentul să cadă, ca nobilă plecăciune în fața destinului

M-am molipsit de noapte, mi-au apărut sub frunte gânduri negre cu insomnii cadențate și tot scurm în pachete de țigări. Am toate simptomele de neliniște și chiar incertitudine

Și a luat Dumnezeu făină de stele, a stors un asteroid și a frământat cu drojdie celestă, s-a uitat în El și s-a modelat ca un Adam. Michelangelo nu se născuse, dar era în portofoliu și

ȚI-AM ȘOPTIT În drum spre altarul altei vieți, m-am oprit sa fac o fapta bună și să-ți dau un sfat, desigur, necerut. Am îngenunchiat în fața imaginației tale, mi-am dat jos haina ipocriziei

De la atâtea zile fără descendenți și văduve de daruri și sens, la care le-am făcut parastase, mi s-au îmbătat virtuțile, vociferează și horesc hormonal. Mama lor de vicioase

REVOLTÃ METAFORICÃ Rădăcinile mele poate că nu-s tocmai curate înfipte în istoria dintre două veacuri, dar trunchiul, cu câteva scorburi, e vertical pentru prea încâlcitele ramuri de sub

ACEST UNIVERS Acest univers este mai dement decât mine: dezlănțuit, arde totul, împrăștie lumină și praf, învârte, răsucește,sfarmă, combină orice și ciocnește în gravitații latente,

I-au trebuit planetei câteva miliarde de ani să apară prima cărărmidă și, apoi, doar câteva mii de ani să apară primele rachete, telefoane mobile și intervenții genetice. Între timp,

Nu vreau să recunosc ecorșeul gândului din anatomia patologică a credinței că ai putea să mă amăgești în cripta unei zile nătânge, să mă văd în oglindă, de amorul artei de a pedepsi, cum

Dacă se răzgândește viitorul și mă lasă în mijlocul singurătății, ca pe un rege învingător pe tabla de șah ? Se va găsi cineva să-mi mute rangul în cutia cu piesele care m-au apărat și

TE ROG Stau la fereastra gândurilor, te privesc cum treci zâmbind pe alea sufletului meu și risipești lumina tinereții ca soarele de primăvară. Clipesc și dispari. Apar fulgere de

Când muzica e furioasă se ceartă cu nervii mei. Insolenta percuție, trompeta mahalagioaică, vioara plângăcioasă, mormăitul basului, zaharisitul flaut, complexatul pian și adunătura de multe

SARE NEAGRÃ Îmi trăiesc insemnele șocurilor convertite liturgic, admirabile vulgarități cu care mi-am îmbrăcat răbdarea și speranțele amețite de meandre, păcălit uneori de anarhia unor