Poezie

OBOSEALA

1 min lectură·28 martie 2009

Mediu

Oboseala mă-mpresoară cu o cenușie ceață

Doar subconștientul paznic mă veghează, mort în viață

Și poznaș leagă sinapse după reguli neștiute

Și îmi dă in vise filme,scurtmetraje, gânduri mute,

Răsucind privirea-n mine spre cotloanele ascunse

Unde zac ofuri sau spaime, pasiuni sau doruri duse.

Răzvrătit de neputința de a fi stăpân pe mine

Mă agit, dau din picioare și tresar printre suspine

Până-ți simt somnul de pace și cuminte ca un prunc

Mă răsfăț în patul nopții și mă-ntorc în somn adânc.

Dimineața îmi spăl ochii în lumina de la soare

Și-mi doresc și ziua asta să îmi fie sărbătoare

Dar se-atârnă iar de mine conștientul nemilos

Chinuindu-mi existența tragi-comic-dureros.

Efemeră, nesupusă viața mea mă dă de-a dura

Și-aș lovi-o dar un înger a furat din mine ura.

Sunt un pașnic, deci nevolnic și mă port cum se cuvine

Până noaptea când visarea mă dezgroapă iar din mine.

001.407

Alexandru Corneliu ENEA. “OBOSEALA.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/1829490/oboseala

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.