Poezie
desene
1 min lectură·
Mediu
Am încercat să desenez pe o apă adâncă,
seara, cu un lujer de privire
și nu m-a lăsat o stea picurată obraznic
pe liniștea pânzei obosite.
În jurul ei s-au intersectat niște cercuri
să-i completeze imaginea suprarealistă.
Clipa a semnat ca autor.
Mi-am ales un chenar de cer
să desenez viziunea unei dorințe,
dar s-au adunat niște nori din trecut
și mi-au furat-o nesemnată.
Am închis ochii și am schițat
portretul tău când nu mă înțelegi
și te miri de gândurile mele.
Tăcerea a semnat în locul meu
desenul iluziei, un înger în zbor.
001.654
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 94
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Corneliu ENEA. “desene.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14128779/deseneComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
