Poezie
oboseala
1 min lectură·
Mediu
Ticăie oboseala imună hipnozei,
magnetul mi-atrage doar refulări,
mă spionează o cometă cu întrebări,
vreau ziua tămâii de mâine.
Altarul nopții e părăsit de sfinți,
înstelați printre îngeri adormiți.
Cui să mă rog de odihnă?
Rugăciunea versului am umbrit-o,
mă apăr de amintiri suficiente,
un gând mă întoarce pe dreapta,
altul se răsucește în mine.
Cândva, am căzut cu tălpile goale
pe sublimul pământ românesc.
Sunt dator armoniei lui
și patului pe care mi l-a dăruit
să visez neodihnita fericire
înconjurat de pierdute mângâieri
și cântece de leagăn din guri eternizate.
Ce mulți ochi au rămas în mine,
trebuie să am grijă de neuitarea lor.
Iartă-mă oboseală!
001.063
0