Poezie
stânca si ochii
1 min lectură·
Mediu
Când ochii mei sunt supărați văd
sărmana stânca de pe muntele ăsta,
și ce mult mai are de trăit și suportat,
proțăpită la intersecția furiilor !
Și-n ea lighioane s-au instalat
să-i macine neființa așteptată
de râul nervos din vale,
să-i care firimiturile
spre platitudinea funerară.
Ca orice bătrână zăludă
s-a împodobit cu flori,
și-a pus pălărie un cuib de păsări,
rânjește la soare, se lasă scărpinată de nori,
iar noaptea e ca un strigoi mumificat.
Iarna îi troznește tăcerea înghețată
și se crede mireasa timpului.
Dar, dacă o văd ochii mei cei buni,
este sublimă podoabă a orizontului,
cariatidă a cerului, zâna legendelor,
soră cu luna și soarele
și o păstrez în memorie
să-i mângâi amintirea singurătății,
far de lumină din vârful muntelui.
Sufletul înșeală ochii!
001.125
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Corneliu ENEA. “stânca si ochii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14122494/stanca-si-ochiiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.