Poezie
tic-tac !
1 min lectură·
Mediu
Fluture, papagal în colivie,
șoim liber, porumbel călător și metamorfoza mea
a continuat până la starea de cuc,
dintr-un ceas vintage de admirat și colecționat,
sau doar împrumutat de cunoscătorii
artei de fi fost timp, la sărbători de vorbe,
de amintiri și de plăceri pendulare.
Mă înveselesc metaforele colorate
înflorite spontan în grădina minutelor
risipite printre forme de viață.
Te rog, ai grijă de mecanismul cam uzat
al nervilor mei, fie să nu rămân prea în urma ta,
fie să nu mă blochezi ireparabil
și să rămân cu un tic, apoi să tac etern!
001097
0
