Poezie
un x
1 min lectură·
Mediu
Încă mai sunt un subiect, înconjurat de predicate
la toate timpurile, pe harta sărbătorilor insolente
și a parastaselor nostalgice.
Ca un infractor, schimb îmbrăcămintea zilei,
să nu mă recunoască nefericirea arțăgoasă
care umbla bezmetică prin gândurile mele,
să-mi agreseze topica și punctuația sentimentală.
Am scăpat de parantezele sfinxilor paznici
după ritualul gramaticii indiferenței
cu sonoritatea grafitului tipărit în amintiri.
Pot renunța oricând la scaunul pe care
am stivuit prepoziții si complemente,
ca să fiu mai înalt când stau pe el
cu ochii la orizontul aproximativ
de care mă depărtez și mă apropii,
după voia pulsului periculos de instabil.
Pentru că am terminat aproape tot alfabetul
emoțiilor și senzațiilor tulburătoare,
solemn, mistic și pios semnez cu un X
în peștera existenței mele.
001.058
0
