Poezie
angoasa
1 min lectură·
Mediu
Iar m-am rătăcit prin ochii închiși
în subteranele mele cu păcate endemice
agățate de neuroni proscriși
care mă viețuiesc, cuțite și bice
în mâna subconștientului.
Memoria pângărită pe umăr îmi plânge,
sudalme închin momentului,
dansează stele-cadâne prin sânge,
Orfeu jelește în muzica trecerii
în așternutul negru al timpului,
eu dirijez patetic chinul tăcerii
spasmodic în sala trupului.
Vocea sublimă salvează angoasa,
speranța trimisă de tine zâmbește,
dispare năluca nebună cu coasa
și îngerul mă spovedește.
001098
0