Poezie
ninsoare
1 min lectură·
Mediu
Mă ninge singurătatea în zi de sărbătoare,
acoperit de liniștea albă îmi vindec miezul
rămas fierbinte, ars de gânduri uscate,
din lava aprinsă de curgerea timpului fără tine.
Mocnește tăcerea.
Avalanșă pirotehnică de întrebări,
inchiziție care îmi pedepsește suspiciunile,
mici diavoli jucăuși printre neuroni.
Supliciu meritat.
Memeoria mutilată îmi vinde imagini
inventate de slăbiciuni biciuite de nopți,
zâmbesc răsfoind păcate, greșeli adnotate,
foi cu trofee de senzații care m-au vânat.
Eu am fost arma.
Distanța iese din mine și mă cheamă
la un dans hieratic cu neantul,
cântec apus ritmat de soartă,
sens pierdut, dar mai am ce arde
din tămâia sulfuroasă.
Vraja insinuată îmi citește harul,
vocația de a ferici compromisuri
cu prețul căinței care mă îndatorează
privirii senine îmbolnăvită
de destinul tău.
Cât să mai zăbovesc ninsorii
cu ochii deschiși în mine
în zi de sărbătoare ?
001110
0