Poezie
despre amintiri
1 min lectură·
Mediu
Unele bolnave, schiloade, cam nebune,
toate cu metehne, după ce au bântuit prin lume,
au început să revină în memoria mea,
m-au regăsit, îmbătrânitele amintiri,
pentru că și amintirile îmbătrânesc
și-și pierd vlaga, dar trebuie să le țin
în azilul neuronilor, de nu mai au loc
altele, adunate din zilele trecute.
Nu le pot alunga, poate de milă,
mai ales că multe, multe altele
s-au rătăcit sau au murit
prin cimitirele înghesuite ale anilor,
sub crucea uitării, fără pomenire.
Câteva încă sunt frumoase
și mă plimb cu ele prin parcul memoriei,
pe unele chiar le prezint cunoscuților,
în ocazii, când timpul stă
liniștit între paranteze,
până când și ei le cheamă pe ale lor,
vesele sau triste, tinere sau ridate,
așa cum sunt sclavele amintiri
cumpărate de la piața vieții.
001.268
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 130
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Corneliu ENEA. “despre amintiri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14108330/despre-amintiriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
