Poezie
painea
1 min lectură·
Mediu
PÂINEA
Ca o pâine sunt frământat
cum se face la țară,
dar cu pumnii destinului,
în covata orașului.
Dospesc în văzul lumii,
cresc, sunt pus la copt
în cuptorul unor guri,
uneori prea încinse,
iar când sunt cu coaja rumenită și încă aburind,
sunt pus pe ștergarul unor foi,
se face semnul crucii pe mine, sau o bifare
și sunt tăiat, fie cu un creion,
fie cu același tocit cuțit al părerilor
din mâna oricui e înfometat de vorbe.
Unora le rămân în gât,
altora le cad greu la stomac.
Puțini cei ce mă mestecă în tihnă,
simt gustul și mai vor o bucată din mine!
001.167
0