Poezie
lucid
1 min lectură·
Mediu
LUCID
Zilnic îmi adun otrava drumețind spre nicăieri,
spovedit nopților calde și la căteva muieri.
Mâinile le am ca ochii obosiți de privigheri,
pulsul inimii mai bate, câine blând prins de hingheri.
Insomnia mă arată între rame de ferestre,
o pictură înnegrită ca în vechi peșteri rupestre
și doar umbra ta în mine mi-a rămas bogată zestre.
Zâmbesc soarelui ce-apune zilei să-i încheie rostul,
în tăcere, printre stele, luna își începe postul,
sting cu-o lacrimă țigara, că așa face tot prostul
instigat de viciul morții ce m-așteaptă răbdătoare
la răscrucea-n care viața scapă de a mea strânsoare
și mă lasă fericită, scăpată din închisoare.
Îmi ia ce a fost din mine mai pe plac lui Dumnezeu,
restul, darnică pomană pentru anticul Morfeu
să nu-mi mai deschidă ochii îngropați în trupul meu.
Până-atunci respir credința zugrăvită-ntr-o icoană,
viața mea, așa îmi pare, a eternului o toană:
astăzi om, mâine aiurea o ciudată lighioană!
001.105
0