Poezie

Potul

1 min lectură·6 octombrie 2015

Mediu

POTUL

În fața icoanei facerii mele

cer răspunsuri de la stele:

câte rele și cât bine

s-au lipt prea stâns de mine?

cât am dat, cât am primit

mai merită socotit?

ce-am crescut, ce-am dărâmat

undeva s-o fi notat?

ce-am greșit și ce-am iubit

când soarta m-a ispitit!?

Stele reci, sclipind în cruce

judecata mi-o seduce

cu tăcerea de la sfinți

și privire de părinți.

Gemete ascunse-adânc

sunt în mine de când prunc

ursitoarele mi-au dat

să mă știu că-s vinovat

că m-am vrut om întrupat

înșirat dintr-un păcat

plecat dintr-o veșnicie

lăsată povară mie.

M-a lovit cumplit durerea

și mi-e sufletul ca fierea

că ți-am tulburat menirea

și ți-am urgisit zidirea.

Oare așa a fost să fie

să-mi adaug alt chin mie

să fiu rob păcatului

și-n pat frate dracului!?

Doamne, cine-i vinovat

că sunt viu și sunt damnat:

am călcat pe-o floare rară,

ajută-mă să nu moară,

eram eu în ea cu totul

ia-mă Doamne, eu ți-s potul!

001.103

Alexandru Corneliu ENEA. “Potul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14080217/potul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.