Poezie

Stapana mea

1 min lectură·20 august 2013

Mediu

Stăpâna mea întunecată ca adâncul mării

îți sunt dator viața jumate,

odihna mea, singurătatea

și reverii iubite de păcate.

Deși din veșnicie ai venit,

păreai la fel de tânără ca mine,

dar te-am trădat de multe ori fidelo

cu plăsmuite străluciri sublime.

Ți-ai luai mereu revanșa ascunzându-mi ochii

sub pleoape și-ți vedeam loialitatea

în negrul infinit croindu-ți rochii

cu trena între stele sclipindu-ți puritatea.

Misterioasă mi-ai părut o vreme,

chiar și fiori de teamă îmi dădeai

când mă găseai prin locuri mai străine

și-atunci nu te doream, chiar te uram.

Îmbrățișat de tine prin decenii

îmi știi și rugăciunile de taină,

tu stăpânești pe toți și toate de milenii.

și-îmbătrânim deodată dragă doamnă!?

Cu tine tot mai multe ore stau,

mă-învăți să cânt imnul eternității

când în regatul tău mă vei primi

supusul tău, supus al Nopții.

001.215

Alexandru Corneliu ENEA. “Stapana mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14034506/stapana-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.