Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Iubire imposibila?

1 min lectură·
Mediu
Cărarea privirilor mele trece zilnic
peste cineva care mă zvârcoleșe,
fumegând gânduri cianurate
din candela regretelor.
Ora pro nobis!
Grea e povara drumurilor paralele!
Destinul mi-a germinat altă iluzie,
dar cerul tău cu vise multicolore
strălucește alți ochi.
Pe-al meu l-a ascuns o eclipsă
și aproape toate instinctele au orbit
cerșindu-te de la soartă.
Risipesc tămâie de umilință
să-mi primesc loc la altarul tău,
chiar dacă ai preoți necruțători
slujindu-ți rânduiala asumată.
Doar Pitia scrutând micimea neputinței
trimite profeția în vorbe înțelepte:
„Nimic nu-i imposibil dacă iubești iubirea,
făgăduindu-ți clipe pe care le mai speri
sau caută-ți scăparea sorbind din curcubeu!”
001.645
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
101
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandru Corneliu ENEA. “Iubire imposibila?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/13894915/iubire-imposibila

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.