Basm romanesc
Basm românesc Când ziua se sfârșește și blânda lună se ivește Într-un codru întunecat al unui zmeu împărat Apare din depărtări, suflând greu pe nări, Un năzdrăvan cal sur, c-un stăpân fără
Muzei
Muzei Mândra mea, frumoasă muză, De ce-ți luași a ta ventuză De pe-al meu penel...? Tu nu ști că fără tine Scrisul meu, e scris tembel, Fără noimă ca și mine...? Pân-acu mi-ai fost
Revendicare
Revendicare As vrea sa imi redai surasul Din ochii care-acum sunt reci... Să-mi înapoiezi visul Dar să-ți păstrezi remarcile seci. M-ai amăgit ca pe-un copil într-una Mi-ai zis timid că mă
Unui anonim
Unui anonim I Te văd, dar nu te simt Și totuși te ador... Te-nșel dar nu te mint Și pentru tine...mor. Ești tot ce mi-am dorit În zilele cu lună plină... Când sufletul mi-era rănit Doar
Tristete I
Tristețe I Tristețea e ceva ce+n suflet ... Îți las-un gol atunci când suferi; Când lacrimi amare îți curg pe obraz ... Când simți nevoia să iei un răgaz. Tistețe II Sunt tristă și cu